Femeia-pǎianjen + Bǎrbatul-pǎienjen = Love ¿

Dimineţile petrecute alǎturi de National Geographic îmi schimbǎ percepţiile asupra vieţii şi îmi aratǎ cât de animale suntem de fapt.

Ca sǎ fiu corectǎ, vǎ voi exemplifica printr-un documentar despre pǎianjeni. Promit sǎ nu intru în detalii despre numǎrul de picioare, ochi şi pui care se pot urca în spatele mamei navǎ-bazǎ, aşa cǎ puteţi sǎ vǎ continuaţi lectura chiar şi dacǎ vǎ e teamǎ de arahnide. Dar vǎ avertizez cǎ asemǎnǎrile cu realitatea umanǎ nu sunt neintenţionate.



Sǎ începem cu un ritual familiar: pentru a nu fi mâncat de partenerǎ, pǎianjenul mascul îi aduce un cadou, împachetat în mǎtase. Toatǎ fineţea ascunde mâncare – de preferat cât mai multǎ, pentru cât mai multe şanse de reuşitǎ. Cât timp ea e ocupatǎ cu savuratul cinei, partenerul îşi executǎ îndatoririle pentru perpetuarea speciei. Cred cǎ mi se pare, dar toatǎ situaţia seamǎnǎ cu cazul domnişoarelor cu reputaţie îndoielnicǎ şi multipli furnizori.

Pǎianjenul de deşert e extrem de conectat la realitǎţile curente. Femela îl observǎ când el “surfs the web” la propriu şi îi acceptǎ şi numele de cod: “Sexy surfer”. Mare greşealå din partea ei... Pe mǎsurǎ ce se apropie, masculul emanǎ vapori paralizanţi, iar ea devine “neajutoratǎ, inertǎ şi vulnerabilǎ”, dupǎ cum e descrisǎ de specialişti. S-ar zice cǎ marele Don Juan are acum cale liberǎ cǎtre ea, dar legile lui Murphy se aplicǎ şi în lumea animalelor şi ghinionul apare: ea e aşezatǎ invers. Dorinţa şi forţa partenerului sunt puse la grea încercare, dar acesta reuşeşte totuşi sǎ îşi ducǎ planul la bun sfârşit. Si apoi se face nevǎzut. Sunt conştientǎ cǎ aşa pare, dar nu am descris aici o sâmbǎtǎ a vreunei prietene sau obiceiurile unui bǎiat pe care îl cunosc. Dar poate abordam cazuri pe care le ştiţi voi...



Goliath al pǎianjenilor e o brutǎ care poate ajunge de mǎrimea unei farfurii (!!!) şi care are o lesǎ de mǎtase pentru partenera sa. Nu mi-a plǎcut ce a pǎţit şoricelul care a perturbat cu coada bunele vibraţii dintre cei doi. Unii giganţi pot parcurge şi mii de kilometri pânǎ când îşi gǎsesc o femelǎ potrivitǎ, în mare parte din cauza manierelor de bǎdǎran. Dupǎ ce ea e ademenitǎ cu falseturi, pǎianjenul se transformǎ într-un luptåtor de sumo care riscǎ orice, mai puţin muşcǎturile enervate. Femela e adusǎ într-o poziţie fǎrǎ apǎrare şi natura îşi urmeazǎ cursul. Am folosit deja o datǎ în paragraf cuvântul “bådåran”, nu? Mai adaug şi “mincinos” şi trec împǎcatǎ la urmǎtoarea idee.

Mai sunt şi alte situaţii în care femeile, pardon, femelele greu de mulţumit nu acceptǎ nici o ratare din partea masculului şi îl mǎnâncǎ fǎrǎ regrete. Dar se gândesc şi la siluetǎ şi lasǎ într-un cocon de mǎtase nişte resturi pentru zile mai puţin abundente.

Mi s-au pǎrut de-a dreptul nesimţiţi pǎianjenii-floricicǎ (evident, nu e denumirea ştiinţificǎ) care iau culoare plantei pe care stau şi mǎnâncǎ albinele muncitoare. Nu m-au mişcat nici pǎianjenii care prind peşti. Pentru cǎ nu se rezumǎ la specia lor cu multe picioare. Si chiar dacǎ dau dovadǎ de atât curaj, naratorul documentarului a spus despre ei cǎ au tot “tirbuşoane micuţe”. Si e foarte urât din partea unei anume specii care stǎ sub pǎmânt cǎ îşi face uşǎ cu balamale din mǎtase, înhaţǎ şi bagǎ în bârlog tot ce e prin preajmǎ. Parţial situaţia e rǎzbunatǎ de viespea pompilidǎ care cautǎ pǎianjeni babuin, îi bagǎ în comǎ permanentǎ pentru cǎ poate, dar e lovitǎ de conştiinţǎ şi le face şi loc de veci. E cumva o trimitere la imaginea simbolicǎ a celei-mai-bune-prietene?

Inainte dacǎ te muşca un pǎianjen, sperai sǎ te vindeci printr-un dans numit tarantella. Acum se pare cǎ nu mai funcţioneazǎ decât îngheţata, lacrimile, rǎzbunarea şi cumpǎrǎturile.

Concluzia documentarului a fost cǎ tangoul e ca sexul la pǎianjeni. Imi e teamǎ sǎ trag concluziile personale... dacǎ mǎ trezesc cu lesǎ de mǎtase?



[Pozele de aici, aici si aici.]

Effortlessly Increase Your Search Engine Ranking
Publish Your Articles Here